Adina Popescu

De la 18 ani a lucrat ca reporter și jurnalist cultural, ulterior redactor, la Dilema veche.  Prima ei carte pentru copii, Doar un zbor în jurul lumii, a apărut în 1999, apoi a mai publicat Miriapodul hoinar și alte povești, Mari povești românești pe înțelesul celor mici, Aventurile lui Doxi în benzi desenate, în colaborare cu Alexandru Ciubotariu. A urmat volumul Povestiri de pe Calea Moșilor, o carte inițial destinată adulților, dar în care s-au regăsit și copiii dornici să descopere o mașină a timpului care să-i poarte în anii 1980.  

În 2015 a apărut O istorie secretă a Țării Vampirilor: Cartea Pricoliciului, primul volum din trilogia fantasy, care a primit Marele Premiu al concursului de creație literară Trofeul Arthur. Al doilea volum, Cartea fetiței-vampir, a apărut în 2019.

Adina Popescu este coordonatoarea revistei Ordinul Povestitorilor, înființată în 2015, care adună între paginile ei cele mai hazlii, mai năstrușnice și mai originale povești și ilustrații ale copiilor. Cel mai recent volum este Vine vacanța cu trenul din Franța, o colecție de povestiri despre vacanțele din România anilor 1980.

Adina Popescu

M-am bucurat tare mult să fac parte din proiectul În povești, nu te plictisești pentru că datorită lui am ajuns în câteva școli din țară unde probabil că n-aș fi ajuns niciodată fizic, așa că mi s-a demonstrat că și întâlnirile online își au rostul lor. E foarte important pentru acești copii, mai ales cei din zona rurală, să cunoască scriitori contemporani și persoane publice din afara universului lor, a comunității lor, să li se ofere o altă perspectivă. Nu m-am plictisit nicio clipă în poveștile pe care le-am creat împreună și sunt convinsă că toții copiii care au participat au rămas cu ceva în urma acestor întâlniri. Le recomand să citească autori clasici ai literaturii pentru copii, precum Roald Dahl, Lewis Carroll sau Michael Ende.

Adina Popescu