Aventura din peșteră

Într-o zi frumoasă de vară făceam curat prin cameră și am găsit o carte veche, așa că am început să o citesc. Cartea se numea „Copilul în aventurile vieții.“

În această carte se descria o peșteră în care locuia un băiat sărac ce nu avea prieteni și nici nu putea să vorbească, deoarece era mut. Cu toate acestea, el nu a renunțat, a luptat din greu pentru ceea ce își dorea și a devenit un aventurier.

După ce am intrat mai profund în paginile cărții m-am gândit să plec în căutarea acelei peșteri, dar de unul singur pentru a fi o călătorie mai interesantă.

În perioada aceea eram în vizită la bunicii mei de la țară și am întrebat unde se află această peșteră, deoarece acea carte a fost a bunicului meu și mi-a zis că peștera se află în afara satului. El și bunica aveau peste 500 de ani.

După ce am auzit cele spuse de tataie mi-am făcut bagajul și am pornit la drum.

Bunicii mei nu știau că vreau să plec în căutarea locului misterios, așa că m-am dus acolo în miez de noapte pentru a nu fi dat de gol.

Drumul a fost unul anevoios pentru că peștera era în mijlocul unei păduri din afara satului și, în tot acest timp, am avut parte de întâmplări ciudate și sinistre.

Pe traseul parcurs am dat peste o haită de lupi ce stătea și urla la luna plină. Pentru a trece neobservat m-am ascuns după un copac și am așteptat să plece. După aceea mi-am continuat drumul, dar îmi era din ce în ce mai frică să nu mă întâlnesc și cu alte animale periculoase.

Ajuns la destinație, aceasta părea mai înfricoșătoare decât îmi imaginasem eu, dar mi-am luat inima în dinți și am încercat să intru. După ce am făcut primul pas am observat că înăuntru se aflau lilieci ce zburau prin peșteră, așa că am încercat să nu fac zgomot pentru a nu le atrage atenția.

Deodată am zărit statuia unui băiat și o inscripție în latină. Deși făcusem această materie la școală nu am înțeles acel mesaj, așa că am început să explorez peștera. Într-o parte a spațiului întunecos am găsit un loc unde părea că se oficializau diferite ritualuri, însă ceea ce m-a făcut să încremenesc era mesajul ce se putea observa, acesta fiind în română „TOTUL E O MINCIUNĂ, NIMENI NU E CEEA CE PARE, TOTUL E O ILUZIE!”

În acel moment am vrut să arunc un ochi la acea statuie, dar aceasta dispăruse la fel și liliecii din peșteră, iar după o secundă mi-am dat seama că băiatul nu a existat niciodată și povestea a fost un mit.

Acel băiat se prefăcea noaptea într-un spirit și făcea incantații. El încerca să-și revadă mama pentru o ultimă dată și abia atunci mi-am dat seama de ce erau două locuri în cercul de incantații. La un moment dat s-au auzit niște sunete ciudate care m-au determinat să o iau la fugă și să nu mă opresc până la marginea pădurii. Am stat câteva secunde pentru a-mi trage răsuflarea, dar zgomotele erau din ce în ce mai puternice.

Crezusem că povestea acelui băiat avea să se termine, dar n-a fost așa, pentru că după o lună am aflat că bunicul meu a făcut infarct așa că m-am reîntors în locul straniu de unde fugisem. După ce mi-am luat la revedere de la bunicul, în vârful cimitirului am văzut din nou figura acelui băiat ce stătea lângă o cruce și îmi zâmbea. De frică, le-am spus alor mei să plecăm acasă și de atunci n-am mai auzit nimic despre acea peșteră.