Busola magică

La marginea unui orășel, în care predomina armonia, se afla o mică pădure cu copaci bătrâni. În mijlocul acestei păduri era o casa pitorească, lipsită de veselie. În căsuța din mijlocul pustietății, locuia o familie mică, cu un singur copil. Cei doi părinți lucrau în metropola aflată la câțiva kilometri de acel loc lipsit de vlagă. În schimb, fetița stătea toată ziua singură acasă, hoinărind prin împrejurimi. Într-o zi ploioasa de vară, copila s-a dus în podul vechi al casei, unde a găsit o mulțime de lucruri antice. Dintre toate obiectele, o busola i-a atras atenția fetiței. A luat-o în mână și a început să o studieze cu mare atenție. Era o busola de aur, dintr-o alta epocă. Din ziua aceea, fetița a purtat mereu a cea busola la gât.

În ziua următoare soarele și-a făcut apariția pe cer, iar copila a ieșit la joacă. Umblând prin pădure, auzea diferite voci și nu știa de unde vin. Unele erau mai aspre, iar altele mai melodioase. S-a uitat în stânga, s-a uitat în dreapta, dar nu a văzut nimic. În jurul ei erau doar câteva animale. A mers mai departe, iar la un moment dat s-a oprit lângă un iepuraș care dormea. Acesta i-a simțit prezența și s-a trezit, spunând:

— Cine îndrăznește să mă trezească pe mine?

— Scuză-mă, n-am vrut să te trezesc, spuse fetița.

— Tu mă poți înțelege pe mine? întreabă iepurașul mirat.

— Așa se pare. Cred că datorită acestei busole, pe care am gasit-o în podul casei, zice copila.

— Înainte să locuiți voi, în casă stătea un meșter bătrân, cred ca a fost a lui.

— Posibil, mă bucur că de acum voi putea să-mi petrec timpul cu voi, zise bucuroasă fetița.

Din ziua aceea, fetița explora pădurea în lung și-n lat împreună cu noii săi prieteni.