Călătorie la munte

Era vară. Vacanța de vară venise. Eu eram atât de bucuroasă. Știam că părinții mei o să fie alături de mine în aceasta vacanță și o să mi-o petrec cu ei.

Părinții mei au decis ca în aceasta vacanță să călătorim împreună, așa că în prima săptămână am stabilit să mergem la munte. Împreună cu ei am mers la munte. Era atât de cald… Vântul adia printre copaci și printre brazii care veșnic sunt verzi. Îmi plăcea atât de mult să privesc aceste lucruri minunate, încât ai senzația că ai ajuns într-un paradis.

Ne-am cazat la o cabană, unde aveam să stăm două zile. Fereastra de la camera mea dădea spre munții care se înălțau până la cer. După ce ne-am instalat, ne-am echipat și am plecat prin pădure pentru a ne plimba. În timp ce ne plimbam, prin fața noastră a trecut o vulpe. Era, de fapt, un pui de vulpe atât de drăguț, dar când ne-a văzut s-a speriat și a fugit.

Seara se apropia, dar noi încă nu ne întorsesem din pădure. Sunetele pădurii, ale păsărilor erau o simfonie. Tata și mama au luat și cortul cu ei, așa că ne-am propus să desfacem cortul și să dormim în pădure. Toate trilurile din jur îmi dădeau o stare de liniște. În primul moment, tata nu a fost de acord, dar la rugămințile mele a acceptat. Am instalat cortul, am făcut un foc de tabăra și am povestit în jurul lui.

Dimineața ne-am întors la cabană. Mama a pregătit micul dejun. În timp ce luam micul de jun, norii s-au adunat deasupra noastră. Vântul bătea atât de puternic. Se anunța o furtună urâtă. Eram destul de supărată că era furtună, așa că, mi-am luat o carte să citesc și am ieșit pe terasa și am început să citesc.Vântul bătea destul de tare până când mi-a zburat cartea din mână și a căzut jos. Afară nu puteam să merg după ea, deoarece ploaia era prea puternică și cartea nu era aproape de ieșire. După ce a trecut furtuna, am mers să iau cartea, însă aceasta nu se udase deloc. Ba literele erau aurii cum e soarele și din ea ieșeau fel și fel de sunete ca și în pădure. Nu știam ce să fac cu ea. Totul era așa uimitor. Am vrut să o iau înăuntru, dar când am pus mâinile să o iau, literele se transformaseră la fel cum au fost și cântecele numai erau.

Deodată, în fața mea s-a așternut un drum albastru și copacii nu mai erau. Tot ce se vedea era doar drumul și tot felul de cărți aruncate pe jos. Uimită, am mers pe acel drum și la fiecare carte pe care o găseam mă uitam și citeam puțin din fiecare. După ce citeam, din ele ieșeau personajele care erau în povești. Am găsit cartea Albă ca Zăpada din care au ieșit toți cei șapte pitici cu care m-am jucat și mi-au spus cât de bună și de iubitoare este Albă ca Zăpada. Împreună cu ei am mai mers pe acel drum. Ne-am întâlnit cu mai multe personaje, Harap Alb, Fata moșneagului și fata babei care se certau întruna, dar și cu Cenușăreasa. Toți mi-au spus câte o poveste. Mi-a plăcut atât de mult, încât nu mai doream să mă întorc. Îmi doream să rămân pe tărâmul poveștilor și al basmelor, însă, deodată, totul reveni la normal. Se vedeau munții înalți și verzi și cabana unde noi eram cazați. Cartea era însă uscată. Am luat-o în mână și am răsfoit câteva pagini. Era ca și nouă.

Când am mers înăuntru le-am spus părinților ce mi se întâmplase. Ei erau la fel de uimiți ca și mine. Îmi spuneau că poate a fost doar un vis, dar eu nu îi credeam. În acea zi îmi dădusem seama cât de frumos e să citești.

Călătoria la munte se terminase. A fost o călătorie plină de aventuri și fantezie. Tot ce speram era sa ne mai întoarcem cândva în acel loc minunat.