Cu trenul spre bunici

În fiecare an, în vacanța de vară eu și părinții mei mergem la bunici cu trenul. De aceasta data, am vrut să merg singură. Deși la început părinții mei nu au fost de acord, într-un final au acceptat, după ce m-am rugat de ei.

Mi-am luat bagajul deja pregătit și am pornit spre Gara de Nord. Ajunși acolo, părinții mei și-au luat rămas-bun de la mine. Ce-i drept aveam să stau ceva timp acolo, doua săptămâni mai exact.

– O să-mi fie tare dor de tine draga mea! îmi spune mama.

– Fata noastră este mare deja. Daca ea crede că este în stare să meargă singura cu trenul, atunci eu nu am nimic împotrivă. Ia acest bilet și deschide-l numai în momentul în care simți că ai cea mai mare nevoie de noi! îmi spune tata.

Apoi, am urcat în tren. M-am mai uitat spre locul în care părinții mei se aflau, însă ei dispăruseră. Nu am dat prea multa importanță acestui fapt, gândindu-mă că au plecat deja spre casă, așa că m-am așezat mai confortabil pe locul meu. Au trecut câteva minute și începusem să simt cum toată lumea se holba la mine iar copilașii mă întrebau ce jocuri am pe telefon. Era atât de multă gălăgie în tren încât atunci când o doamna în vârstă a vrut să mă întrebe ceva, speriandu-mă, am țipat de frică și am fugit mâncând pământul către toaleta trenului, dărâmând din greșeală câte ceva care îmi stătea în cale. Toaleta trenului, urât-mirositoare, nu era chiar cel mai frumos loc în care voiam să mă aflu în acel moment, dar măcar nu mai eram înconjurată de haosul creat de ceilalți. Cam după vreo zece minute, cineva bătea în ușa băii. Era controlorul care părea foarte nervos.

– Domnișoară, unde te crezi? Am primit reclamații la adresa ta. Citez: ,,Un copil nebun urlă și fuge prin tren dărâmând tot ce-i sta în cale!” Unde îți sunt părinții? Nu te-au educat nici macar un pic?!

– Ba din contră, părinții mei m-au educat foarte bine! Trebuia să îi ascult când mi-au zis că nu sunt încă pregătită să merg singura cu trenul..

– Acum că ai terminat cu povestea asta ,,emoționantă” a ta, prezinta-mi biletul! spune controlorul.

– Ce bilet?

– Biletul de tren pe care trebuie să îl ai că să te poți deplasa cu trenul. Îl ai, nu?

În acel moment, am intrat în panică. Mi-am dat seama că, mai mult ca sigur, biletul meu rămăsese la mama care mi-l ceruse pe peron ca să vadă unde stau.

Apoi, mi-am amintit de biletul primit de la tata pe care îl aveam în buzunar și l-am citit cu voce tare: ,,Nu te panica! Suntem în vagonul din spate.” Spre surprinderea mea, chiar mi-am văzut părinții în vagonul din spate.

Parcă am zburat către ei și i-am îmbrățișat strâns pentru că m-am bucurat că erau acolo cu mine. După ce mama i-a dat controlorului biletele noastre, ne-am așezat pe locurile noastre și am stat în liniște până la destinație.
Când am ajuns la bunici, le-am povestit și lor ce mi s-a întâmplat și am râs cu toți copios. Apoi, când am vrut să îmi despachetez bagajul, să vezi și să nu crezi, ia bagajul de unde nu-i!