Dragă jurnalule,

Astăzi a fost prima zi din vacanța de vară. Sunt foarte bucuroasă, deoarece pot să petrec mai mult timp împreună cu prietenii mei. Am decis de comun acord să ne petrecem vacanța doar noi la mare. Data când trebuia să plecăm era șase iulie, transportul cu care trebuia să mergem era trenul.  

Zilele treceau și ziua plecării se apropia, eram tot mai nerăbdătoare să petrec timpul cu amicii mei departe de toate grijile care ne așteptau din toamnă. După multe așteptări a venit și ziua plecării. De dimineață, Mara, Ioana și Andrei au venit la mine acasă ca să putem pleca cu tatăl meu la gară. Mașina era plină de bagaje pentru că am luat foarte multe haine la noi. Am ajuns la gară unde trenul se pregătea să plece. Mi-am luat rămas bun de la tata și am intrat în vagonul unde aveam locurile. Trenul a pornit și am plecat spre mare. Se lăsase seara, iar prietenii mei au adormit. Priveam pe fereastra vagonului admirând priveliștea, păsările, peisajul, toate îmi dădeau o stare de liniște. 

Privind pe geam și ascultând sunetul trenului am intrat într-un somn lin. Dar, am tresărit dintr-o dată din cauza unui sunet foarte puternic. Toți ne-am trezit și ne-am întrebat ce s-a întâmplat cu trenul, deoarece acesta staționa. Îngroziți am mers spre cabina conductorului să vedem ce s-a întâmplat. Când am ajuns în cabină, conductorul dispăruse. Apoi am auzit niște țipete din vagon, am fugit repede să vedem ce s-a întâmplat. Tot vagonul era plin de sânge și fără niciun pasager în el. Din acel moment am realizat că suntem singuri în mijlocul pădurii și trebuia să facem cumva să pornim trenul și să ajungem la cea mai apropiată stație unde să cerem ajutor pentru a ajunge în siguranță acasă. Am intrat în cabina conductorului și am închis ușile trenului. Ne-am uitat în jurul nostru și erau foarte multe manete despre care nu știam ce rol aveau. Mara și Ioana au început să caute o schiță care să ne ajute să plecăm, în timp ce eu și Andrei încercam să înțelegem rolul fiecărei manete. După ore în șir de căutare am reușit să găsim o machetă a trenului care să ne ajute să-l urnim din loc. Eu și Mara eram la bord, iar Andrei și Ioana la maneta de pornire a trenului. Eu am apăsat pe butonul de pornire, Mara a îndreptat manetele, iar Andrei și Ioana au tras de sfoara de la cărbuni. Eram foarte bucuroși, deoarece o să ajungem acasă. Drumul până la prima stație a durat trei ore, dar într-un final am ajuns. Eram speriați și am început să căutăm ajutor. După o lungă așteptare a ajuns un nou tren care mergea înspre casa noastră. În timp ce așteptam să ajungem la destinație am încercat să ne liniștim, întrucât eram încă foarte speriați. După un somn foarte scurt am fost anunțați că trenul a ajuns în stație. Când am coborât din tren părinții ne așteptau nerăbdători. Ajunși fiecare la casa lui am pornit televizorul pe programul de știri, unde o reporteriță a anunțat că niște pușcăriași foarte periculoși au evadat dintr-o închisoare și-au omorât toate persoanele dintr-un tren care se afla în apropiere. În acel moment am înțeles că noi eram singurii supraviețuitori. 

Dar întrebarea noastră era: Oare acesta este finalul poveștii sau doar începutul?