Eu și Atlas

Aud strigătele soldaților în timp ce fug prin pădurea deasă. O săgeată a trecut pe lângă capul meu. În față, lumina roz umplea pădurea. Mă uit în spate ca să mă asigur că Atlas nu a rămas în urmă. Soldații m-au ajuns din urmă, chiar când ajung la portal. Mă pregătesc să sar, dar cineva mă prinde de picior. Atunci Atlas, transformat în tigru alb, sare la gâtul lui. Nu ratez oportunitatea și sar în portal, iar Atlas mă urmează imediat. În față apare casa ei, a femeii care mi-a distrus viața. Mama mea. Acum 5 ani, mama m-a închis în școala pe care o conducea, pentru a mă ține departe de Atlas. Azi va plăti pentru tot ce a făcut.

Mă îndrept spre casă. Nu îmi pasă de oamenii din jur, trebuie să ajung cu orice preț. Trec repede de paznici și cu ajutorul lui Atlas. Nu eram pregătită să intru, dar nu am ezitat și am împins ușa. Când m-a văzut, a împietrit. Atunci m-am repezit asupra ei, dar Jacob, daimonul ei, mă oprește. Atlas se transformă în tigru, sare pe el și îl prinde de gât. Eu mă îndrept spre mama. Nu am timp să fac nimic că ea mă prinde de mână și mă pune la pământ.

— Crezi că poți să faci ceva!, îmi spune.

— Da!, i-am răspuns pe un ton răstit. De ce vrei să îmi faci atât rău? De ce l-ai ținut departe de mine?, i-am spus.

— Nu știi cât rău poți să faci!

— De ce să fac rău? Vreau să-l am lângă mine ca toată lumea!, îi spun aproape plângând. Se ridică ușor, mă lasă și pe mine să mă ridic, iar atunci merg spre ea fără să ezit și o pun jos.

— De ce mi-ai făcut asta? De ce? Pe față îi apar șiruri de lacrimi. Nu pot să îmi controlez lacrimile si încep să curgă.

— De ce mă faci să te urăsc atât de mult? Nu spune nimic, iar eu o apăs mai tare, Jacob vede și sare pe mine. Mă doboară, dar ea rămâne acolo. Jacob se apropie încet-încet de mine, dar Atlas vine în fața mea. Încep iar să se bată, dar, când m-am întors să merg către mama, mă lovește o durere cumplită în piept și nu mai pot să fac nimic. M-am uitat în spate să văd ce se întâmplă: Atlas era întins pe jos, dar în forma lui inițială de iepure.