Lana e o adolescentă obișnuită (cel puțin aparent)

Locuiește lângă București, într-o zonă destul de rău famată, dar nu e genul de fată care să lase asta să o schimbe în rău (cum se întâmplă de obicei). A avut o perioadă cu o gașcă de copii care credeau că sunt șmecheri pentru că beau energizanți și fumau, dar Lana și-a dat repede seama că o trăgeau în jos, așa că a pus punct. A mai încercat prietenii, dar nu prea mergea: ea era drăguță în adevăratul sens al cuvântului și oamenii încercau să o folosească. După câteva încercări eșuate care au lăsat-o ascultând „The Beatles” și plângând la patru dimineața, Lana a renunțat. Are o prietenă foarte bună, dar ea s-a mutat de câțiva ani și stă departe. Se văd foarte rar, dar asta nu le-a oprit prietenia. Vorbesc la telefon ore întregi, povestesc, și din conversațiile cu Lana, prietena ei își dă seama cât de singură și tristă e prietena ei, dar nu prea are cum să o ajute. Doar o ascultă.

Lana nu crede că e frumoasă: i se pare că arată comun, uneori chiar urât. Ea nu știe cum se uită oamenii de două ori la ea, după ce îi observă ochii, nici verzi, nici albaștri. Da, un observator superficial ar putea spune despre ea că e, dacă nu frumoasă, cel puțin foarte drăguță. De când era mică se îmbrăca așa, „ca un băiat”, așa cum ar spune cei care nu știu că oricine e liber să poarte ce vrea și fetele nu sunt obligate de nici o lege să se îmbrace mereu „elegant”. Îi plac blugii largi, hanoracele largi, tenișii purtați, dar, mai ales, tricourile largi cu trupe.

Lanei îi e greu. Așa, în general, cu viața. Pe cât de drăguță e cu ceilalți, pe atât de greu îi e să funcționeze și să pară veselă. Are note foarte bune, mereu a fost o fată deșteaptă și a învățat pentru că mama ei se bucura când ea lua note bune. Tatăl ei era cam ocupat, dar știa și el în mare că are o fată deșteaptă. Surorile ei o rugau să le ajute și să le explice temele. Ea ajută mereu pe toată lumea, dar în ultima vreme e mai reticentă. Abia găsește motivație pentru temele ei. E clasa a VIII-a și e important să învețe, dar uneori se întreabă ce rost are.

Vrea să meargă la conservator și să fie profesoara de chitară, pentru că (unu) e răbdătoare cu alții și (doi) e un geniu muzical. Cântă la chitară de când era mică, tatăl ei a învățat-o. Are pereții plini de chitări și muzica e, practic, ceea ce îi dă mereu speranță. Cântă ore și ore pe zi, uneori pare obsedată de chitară, dar chiar o face fericită. Și cântă bine. Foarte bine. Stă cu încăpățânare disperată să își perfecționeze fiecare acord, și cântă, și cântă, și cântă. Doar atunci când cântă nu mai e tristă. Lana e o adolescentă destul de obișnuită, dar nu chiar…. Puțini adolescenți cântă la fel ca ea.