Lumea cărților

E vacanță… vacanță! Numai eu sunt în stare să merg la bibliotecă, când toți colegii se distrează fiecare în felul lui. Și totuși… ajung în fața clădirii impunătoare, pe care scrie cu litere aurite ,,BIBLIOTECĂ” – „oază de liniște și de frumos a sufletului, iar cartea – oglindă și popas al spiritului”.

Intru și privesc holul mare impunător ca o sală a unui palat din filmele de epocă și, condus de o doamnă amabilă, merg la fișierul unde sunt numele scriitorilor notați în ordine alfabetică. Caut cartea recomandată la ora de română și merg în sala de lectură, așteptând ca o altă doamnă bibliotecară să-mi aducă romanul dorit, privesc în jur și văd oameni de diverse vârste adânciți în paginile cărților, luând notițe în liniștea netulburată, din sală. Titluri necunoscute îmi atrag atenția, nu există cărţi bune sau cărţi rele, ci numai cărţi bine scrise sau cărţi prost scrise. Le citesc titlurile, numele autorilor, ating cărţile cu sentimentul apropierii de o fiinţă umană și simt că ochi curioși mă urmăresc. Sunt chipurile din tablourile unor autori români și străini, nume cunoscute sau de care n-am auzit niciodată.

Ce lume ciudată!

A doua zi merg din nou la bibliotecă. În acea zi, biblioteca era plină de copilași. Am jucat tot felul de jocuri noi și amuzante. Mă simțeam ca o furnică într-un mușuroi cald și moale, de unde n-aș fi dorit să mai plec vreodată. Eram învăluit de fericire și multe zâmbete. Acest aspect a fost destul de important în relația cititor-bibliotecar, care a dus la o prietenie frumoasă și, prin urmare, doamna bibliotecară a devenit prietena noastră, Dana, care povestea, citea, recita și se juca împreună cu noi. Nu am crezut vreodată că se pot face și altfel de activități și că ne putem distra atât de mult.

Ultima experienţă la bibliotecă am avut-o acum câteva zile, când trebuia să împrumut cartea lui Jack London, „Colţ Alb”. Intru în încăperea semi-luminată și văd rafturi întregi de aur, diamante şi comori, cuprinse între două coperţi ce le ascundeau. Nu oricine era vrednic de a descoperi acele comori, ci doar cei care citesc.

Dar mai departe de locul unde sunt eu așezat se deschide înaintea-mi un adevărat labirint: săli cu specific tradițional, în care mă aflu eu, dar și specializate pentru liceeni, studenți, pentru diferite specialități, cu computere, ecrane. Aflasem de la școală că biblioteca tradițională se va transforma, cu timpul, într-o bibliotecă „virtuală”, alcătuită din colecții de date electronice.

Deodată, de undeva am auzit o voce ce-mi șoptea: ,,Citește! Numai citind mereu, creierul tău va deveni un laborator nesfârșit de idei și imagini”. Curios am ridicat privirea și de pe peretele apropiat îmi zâmbea cald Eminescu.

Relizez că cititul este o artă care vindecă de singurătate, că pentru a deprinde arta cititului am  nevoie de exerciţiu şi de răbdare, de pauză şi de seriozitate. Cititul mă ajută să-mi formez personalitatea.

Lumea cărților este o lume frumoasă în care poți să evadezi ori de câte ori vrei. Dacă ești trist citește o carte, fii tu personajul principal și vei vedea că te vei simți mult mai bine.

Lunile au trecut, iar noi ne-am întors la școală. Vacanța aceasta a fost pentru mine cea mai frumoasă pentru că descoperisem ceva nou: „Lumea Cărților”.