Îmi place să spun că sunt diferită de restul și nu prin gesturi, ci prin aspectul meu. Începutul poveștii mele în „lumea oamenilor”.
Pe când încă alergam pe câmpiile satului meu aveam doar 10 ani. Vin dintr-un tărâm nemaivăzut de ochii omenirii. De când eram mică mi se spunea că nu am voie să trec de zidul fermecat, deoarece acolo trăiau oamenii… Cei ca mine nu au un corp în totalitate omenesc, noi putem zbura, avem aripi strălucitoare și urechiile ascuțite, locuințele noastre au forme diferite, florile sunt gigante, dar pentru mine e acasă… Într-o zi însorită cu soare foarte puternic am decis să merg la râul magic. Acolo o pasăre încerca să îmi spună să vin după ea. După câteva minute mi-am dat seama și am urmat-o, m-a dus la zidul magic și nu înțelegeam ce vrea să fac, dorea să trec dincolo de el. Eram puțin îngândurată și mă gândeam la riscurile care vor fi, dar așa îndrăzneață cum sunt eu, am trecut dincolo de zid. Toate acele mașinării care merg s-au oprit când m-au văzut, eu o ființă zburătoare acolo unde doar păsările care sunt mici mai zboară, mulți știau legende, alții nu credeau că e adevărat tot ce e dincolo de zid, dar acum au văzut că nu sunt doar mituri. Zânele chiar există… Au trecut mulți ani de când mi-am lăsat familia dincolo de zid, mi-am făcut prieteni și chiar o familie care m-a crescut. La început îmi era greu, m-am obișnuit pentru că lumea oamenilor e mult mai frumoasă, era ceva diferit pentru mine. M-aș fi întors în locul numit acasă, dar ceva nu mă lăsa să plec, erau prietenii mei. În lumea zânelor nu aveam prieteni, nici nu știam ce înseamnă acest cuvânt. Am avut și momente grele pe parcursul anilor doar pentru că eram diferită… Mie îmi place că sunt altfel și că sunt specială chiar dacă voiam să semăn cu ei. Analizând oamenii mai bine mi-am dat seama că fiecare are ceva special, fiecare are un dar, un scop pe acest pământ insuflat cu viață, fiecare e diferit față de alții. Dacă ne unim darurile și felul de a fi putem face o lume mai bună, să fim uniți și plini de speranță, căci avem de învățat unii de la alții. Cu gândurile acestea mi-am pus ceva în cap, voiam să unesc lumile și nu m-am oprit până nu am reușit și asta cu ajutorul celei mai bune prietene Emma. Am făcut cercetări, am apelat la mulți oameni de știință, pentru că nu orice zid pe care îl poți distruge cu un buldozer e unul magic. După multă muncă și dorință am reușit, zidul era distrus, nu știam că asta o să ducă la probleme grave. Animalele gigante din tărâmul unde m-am născut, au făcut ravagii, plantele gigante au fost plantate în lumea oamenilor, după multă muncă ambele lumii arătau la fel. Am uitat să spun de sentimentele trăite când mi-am văzut familia. Lacrimile m-au cuprins, un val de emoții îmi trecea prin tot corpul, îmi ceream scuze de o grămadă de ori pentru ce am făcut. Mama m-a strâns în brațe puternic fără să zică nimic, în sfârșit ne-am reîntâlnit. Totul părea o poveste pentru copiii mici, dar era realitatea. În acești ani am descoperit că deși suntem diferiți la aspect, suntem speciali și unici în felul nostru. Ne-am unit tradițiile, iar magia a ușurat munca populației în vreme de criză și de nevoie. Acum, din două lumi e doar una cu o putere maximă.
Cu multă iubire, credință în suflete și un strop de magie trăim în pace și fericire.