Amelia Breaz
Clasa a VI-a C
Colegiul Național
„Regina Maria” Deva
prof. coord. Lavinia Muntean
În timp ce mergeam către păduricea de lângă internat, pașii m-au purtat spre locul nostru secret. Era o primăvara frumoasă și călduroasă, ferigile mari și dese acoperind intrarea secretă. Mă uit peste umăr, să mă asigur că nimeni nu ne-a urmărit și o văd pe Isis, pisica mea, făcând același lucru. Dau ferigile la o parte și amândouă ne cățărăm în cireșul uriaș ce se afla de cealaltă parte a plantelor dese. Ajunse în vârf, ne așezăm pe pernuțele colorate, pe care chiar eu si Isis le-am croșetat.
Stând așa, o privesc pe Isis cum mi se încolăcește în poală, coada ei lungă si stufoasă gâdilându-mi nasul. Isis e un suflet jucăuș și creativ. Am mare nevoie de ea, mai ales în momentele în care mi-e frică, ea fiind foarte calmă și reușind să mă calmeze tot timpul. Mă îndeamnă să fiu mai mereu sinceră, deoarece am obiceiul să mint oamenii când mi-e prea rușine să recunosc adevărul.
Eu cred că daimonul meu este o pisică, deoarece ele sunt mai mereu calme si blânde cu cei din jur, dorind să ajute, însă pot fii și egoiste și încăpățânate când vor. O mângâi pe cap pe Isis, iar ea toarce profund, dându-mi o stare de încălzire în tot corpul.
— Crezi că într-o zi, vom putea explora lumea? o întreb eu dintr-o dată.
— Totul este posibil, spune ea și își trece coada peste mâna mea. Într-o zi, da, vom ajunge si acolo.
Se ridică dintr-o dată și își mărește ochii.
— Putem începe chiar de aici!
Firea ei pozitivă și curioasă m-a umplut dintr-o dată de încredere. Am sărit in sus de bucurie, însă am uitat că nu am statura lui Isis. Am dat cu capul de crengile subțiri de deasupra capului meu. Fiind amețită, m-am înclinat un pic într-o parte si, din fericire, mâna mea a reușit să se prindă de o ramură, așa încât nu am picat direct pe pământ.
Aterizarea a fost dureroasă, da, dar pot spune că a meritat, deoarece am reușit să observ treptele din pământ, care se îndreptau în jos. Mă ridic repede în picioare și o chem pe Isis, care ajunge imediat deasupra capului meu. Uitându-ne una la alta, o luăm în jos pe scară. Treptele naturale sunt săpate de multă vreme de apă și pietre. Scara duce într-un fel de grotă subterană.
Când ajung la capătul treptelor parcă nu îmi vine a crede ochilor. Era o rețea de bazine subterane! Înăuntru ar trebui sa fie întuneric, însă apa, de un turcoaz intens, are o lumina aparte, care face toată încăperea să lumineze. Mă furnicau tălpile să intru în apă, dar nu știam cât de adâncă poate fi. În schimb, mă descalț și îmi las picioarele să cadă cu un „pleosc!” puternic. Apa nu era nici rece, dar nici caldă.
Când am vrut să mă afund mai mult în apa răcoritoare, cu Isis pe urmele mele, s-au auzit în depărtare clopotele internatului. Ne chemau acasă. Îi arunc o privire lui Isis și îmi scot tălpile din apă. Urma să fie o aventură pentru o altă zi!