O aventură la bunici

Într-o dimineață însorită, mă trezesc foarte energică. Îmi pregătesc imediat micul dejun și în timp ce îmi făceam planul pentru ziua minunată, vine mama la mine și îmi spune:
– Azi la prânz, vă trebui să te las la bunicii tăi, deoarece eu plec la București să rezolv câteva treburi.
– De ce la ei? Eu nici nu-mi cunosc prea bine bunicii! am zis eu agitată… cine știe ce-o să mi se întâmple?
– Nu am avut de ales. Nici un unchi sau mătușă nu sunt liberi. Și-apoi, ce se poate întâmpla?
– Bine, am spus eu foarte dezamăgită. Dar cât o să stau?
– Cred că vreo două săptămâni, mi-a zis mama cam nesigură.
Încep să-mi fac bagajele pentru două săptămâni. Ne-am urcat în mașină și am pornit la drum. După un drum lung ce părea că nu se mai termină, mașina s-a oprit în fața unei case mari și frumoase, mult mai mare decât casa noastră. Batem la ușă și un bătrân cu păr cărunt ne-a deschis imediat. Lângă el era o femeie tot cu părul albit. Ei erau bunicii mei, și după cum se vedea, păreau oameni de treabă. Îmi iau rămas bun de la mama și intru în casă însoțită de bunici. Bunicul lasă valiza jos și îmi spune:
– O să fie cam ciudat să stai și să dormi aici, dar o să te obișnuiești.
Imediat m-a cuprins o neliniște cumplită.
– De ce ? Cum adică „ciudat”?
– O să vezi, mi-a zis bunica, nu trebuie să te temi!
– Bine, zic eu cu jumătate de gură…
Ne apropiem de salon și aud multe zgomote ciudate. Zgomote că venind de la animale… oare asta se aude sau mi se pare? Intrăm și văd pe jos numai iarbă… un paradis al animalelor… parcă eram într-un vis. Erau girafe, elefanți, o mulțime de feline și tot la fel de multe specii de păsări. Deodată un elefant vine la bunicul și acesta începe să comunice cu el. Eu eram atât de fascinată încât n-am înțeles nimic din discuția lor. Bunica vine la mine și îmi spune:
– Vrei să-ți arăt dormitorul în care vei sta?
– Desigur, am zis eu bucuroasă, chiar vreau să-l văd!
Am urcat o mulțime de scări făcute din mușchi și licheni. La capătul scării am ajuns într-o cameră cu patul confecționat din puf și cu podeaua acoperită de iarbă moale. Era cea mai frumoasă cameră! M-am aruncat pe pat și am simțit că mă scufund… mirosul de iarbă verde mă fascina!
În următoarele zile m-am jucat cu puiuții animalelor, am mâncat cea mai bună mâncare și am dormit foarte bine. Cele două săptămâni au fost că un vis. Iată că a venit ziua în care trebuia să plec. O așteptam pe mama la poartă în timp ce stăteam în brațele bunicilor. Eram tristă, iar bunicii au găsit o metodă să mă înveselească: mi-au dat un pui de ghepard, pe care l-am ascuns în geantă, sperând să nu-l descopere mama până ajungem acasă.
Ce s-a întâmplat acasă e deja o altă poveste…