Neculoiu Antonia
Clasa a V-a
Școala Gimnazială Nr.1 Poiana Mărului
Prof. îndrumător:
Orzan Adriana
Este vineri, o zi frumoasă de primăvară. Stăteam împreună cu cățelușa mea Xena și priveam cum razele soarelui strălucesc mai tare ca niciodată! În timp ce îmi petreceam timpul cu Xena, mi-am adus aminte cu nostalgie o poveste cu un început trist, dar cu un final fericit chiar și până în ziua de azi.
Era toamnă, pe atunci aveam doar cinci anișori, timpul era ploios, natura îngălbenise complet, doar șuietul vântului se mai auzea de când păsărelele plecaseră să își petreacă iarna într-un loc cald, însorit. Mă trimisese bunica până la mătușa Ana să o întreb dacă vrea să îi lase pe verișorii mei în curte la bunica să ne jucăm, apoi să mâncăm o felie de prăjitură care mereu este făcută de bunica, de ziua ei, când are musafiri, când mergem noi la ea sau ori de câte ori o întrebi dacă are prăjitură, ea îți răspunde: ,,Da, mamă, cum să nu !”, am văzut în mijlocul drumului o cutie de carton din care se auzeau sunete firave. M-am apropiat repede și am văzut înăuntru o cățelușă micuță nu avea mai mult de o săptămână două. Era de un alb imaculat, doar pe urechea dreaptă avea o pată maro, iar lăbuțele îi erau, de asemenea, maronii. Am luat cutia și am fugit repede înapoi. Între timp au ajuns și părinții mei. I-am implorat să o luăm acasă, dar au spus că poate sta la bunica, dar la noi acasă nu. Voiam ca aceea cățelușă să fie doar a mea, să o pot scoate la plimbare cu lesa, să mă joc cu ea, să o mângâi, să o îngrijesc. În aceea noapte nu m-am oprit din plâns. Mama nu a mai putut suporta să mă vadă plângând, așadar l-a rugat pe tata să se ducă după cățelușă.
Cățelușa găsită abandonată într-o cutie de carton pe drumul către mătușa Ana este Xena, chiar dacă poate fi greu de crezut, da este Xena ! O iubesc foarte mult și nu știu ce m-aș face fără ea. Nu știu cine m-ar trezi bucuroasă dimineața sau cine m-ar însoți peste tot chiar și la școală, dacă s-ar putea!