O vacanță de pomină

În vacanța de vară pe care mi-o petrecusem la bunici, îmi doream un singur lucru: să nu o văd pe mătușica Emi. Poate că eram crudă cu privire la acest subiect, dar de fiecare dată când o întâlneam se întâmpla ceva neplăcut. Neplăcut pentru ea, pentru că întotdeauna când mă enerva, o răsplăteam punându-i gumă în păr, lipindu-i inelele de degete, odată i-am trimis papagalul, care-i la fel de ursuz ca ea, în Maroc. Aceasta reușea să mă enerveze de fiecare dată când avea ocazia, punându-mi bețe în roate când eram singură.

Cu toate acestea, în acea vacanță îmi doream să nu o văd, dar fără succes. Venise în aceeași zi în care ajunsesem eu. Nu-mi plăcea să-i văd fața cruntă. Când a intrat pe poartă eram deja convinsă că distracția mea a luat sfârșit, dar aveam să aflu abia a doua zi că mă înșelasem. Ziua trecuse repede, iar când m-am trezit, mi-aș fi dorit ca mătușica să fi plecat, chiar dacă acest lucru ar fi fost imposibil. La cum m-am așteptat, aceasta începuse să vorbească la fel ca papagalul său.

— Dar ce te-ai îngrășat! Ești exact ca maică-ta!

— Mătușică, nu m-am îngrășat!

— Prostii, tot la fel de toantă ai rămas!

În acel moment nu știam ce trebuie să fac. Toată ziua mă gândisem la un plan bine pus la punct, iar mai spre seară îmi venise o idee ingenioasă. Să-i pun cremă depilatoare în șampon. Zis și făcut. În acea seară m-am strecurat în camera mătușii. Sforăia, dar știam că aude orice mișcare, așa că trebuia să fiu atentă. Am mers pe vârfuri până la baia sa, am scos capacul tubului de șampon și am turnat toată crema.

A doua zi, dis de dimineață, un țipăt m-a trezit. Era mătușica. M-am ridicat ușor din pat, iar când am ajuns în holul casei, mătușica nu mai avea păr în cap. Doar câteva smocuri de păr ce le ținea în mână îi mai alinau durerea.

— Tu, insectă mică ce ești, știu că tu ai fost! Părul meu frumos! Mă voi răzbuna!

Imediat, mătușica plecase val-vârtej de la bunici. Îmi păruse rău, dar trebuia să mă gândesc la o altă năzdrăvănie pentru vara viitoare.