O vizită la mătușa


Angela Caraiman


Clasa a VII-a A

Școala Gimnazială
nr. 1, Grivița


Într-o călduroasă zi de vară, pe când soarele strălucea mai tare ca niciodată, iar norii nu se îndurau, stăteam la biroul meu și îmi făceam temele de vacanță. Dintr-o dată, mama mea intră în cameră pentru a mă anunța de plecarea la una dintre rudele noastre. Ne-am luat tot ce ne trebuie și am plecat. După câteva ore bune de mers, am ajuns într-un sătuc de la marginea pădurii. Mașina s-a oprit în fața unei case mici, înconjurate de buruieni, flori sălbatice și cu un pietriș alb la intrare pe post de alee. Nu am mai cutreierat prin aceste locuri decât o dată, de mult, când ne-am dus la o mănăstire. Am intrat în casă, mai exact într-o cameră mică dar plină de pisici. Atât de multe pisici încât nu mai vedeai nimic în fața ochilor. În această cameră erau cel puțin zece feline de culori diferite: albe, negre, portocalii, gri, dar și cu picățele sau dungi de culori inedite. Era o atmosferă de neuitat, de liniște și pace. După o ușă de lemn cu geam, stătea o doamnă scundă și slăbuță, făcea bucate alese pentru masa în familie. S-a prezentat ca fiind sora mai mare a mamei mele, dar din punctul meu de vedere nu prea părea să fie chiar așa de în vârstă. Era îmbrăcată cu o rochie de un mov șters, avea ochii căprui și părul roșcat. Era ca o pisică, nu după chip, după comportamentul ei grațios și firav. Am ajutat-o la treburile gospodărești, iar mai apoi a venit ora mesei. Am mâncat cea mai bună mâncare. După ce am terminat de înfulecat bucatele făcute de mătușica noastră, a început a ne povesti despre trecutul fiecărei pisici. Un pisoiaș se numea Miți, altul Pufi, iar altul Gheruță. Iar fiecare pisoi deținea un nume cu semnificație. De exemplu Gheruță, când era mai mic zgâria orice persoană pe care nu o plăcea. Miți era singurul pisoiaș care se uita la televizor, la desenele animate cu același nume. Pufi era extrem de pufos încât nu îi mai vedeai ochișorii. Dacă aș spune povestea fiecărui pisoi, ar trebui să scriu cel puțin zece pagini, deoarece mătușa mea avea paisprezece pisici. Am mai stat câteva ore bune iar mai apoi am mers acasă. A fost frumos și m-am distrat.
Acum, mătușa mea este plecată la muncă în străinătate. Mie dor de ea!