Poveștile nespuse

Se spune că poveștile te transportă spre lumi magnifice. Eu credeam că e doar o metaforă, o zicală, ceva care să facă adulții și copiii sa citească mai mult. Vă zic sincer, nu m-am bucurat niciodată așa de tare că m-am înșelat.

Era o zi cât se poate de obișnuită. M-am întors de la școală, mi-am făcut temele, și am decis să mă pun în pat ca să îmi termin cartea cu care mă luptam de zile bune. (Nu era cea mai reușită, însă, era mai bună decât nimic.) Cuvânt cu cuvânt, cartea începea să mi se pară plictisitoare. Deodată, când eram pe punctul de a adormi, o bubuitură zgomotoasă se aude de sub patul meu. Speriată, mă ridic să văd ce s-a întâmplat, iar singurul lucru la care mă pot gândi este „Ai un șoarece în lada de la pat! “. Cu tot curajul meu (nu e foarte mult să știți), deschid lada și descopăr ceva neașteptat.

În locul păturilor vechi, pe care nu le mai folosea nimeni, se găsesc niște scări vechi de piatră. Curioasă cum sunt din fire, cobor treptele instabile, iar la capătul lor descopăr un tărâm plin cu ființe fantastice si personaje din basme. Dragoni argintii scuipau flăcări roșii ca sângele, iar elfi îmbrăcați în haine multicolore dansau pe melodii auzite numai de ei. O fată cu părul alb ca neaua se apropia de mine, iar eu am reușit să articulez următoarele cuvinte:

-Cine sunteți voi? Știu, nu trebuie să îmi scoateți ochii, nu a fost cea mai inspirată întrebare, însă, dacă ați fi fost în locul meu, nu cred că v-ați fi descurcat mai bine.

-Noi suntem personajele ale căror povești au fost uitate, sau, pur și simplu nu au fost spuse încă, spuse fata misterioasă. De aceea suntem prizonieri aici de sute de ani. Așteptăm să își aducă cineva aminte de noi. Restul conversației am jurat că o țin pentru mine. Ceea ce trebuie să știți, este că m-am întors într-un final acasă, cu un țel foarte clar în minte: degeaba mă plâng de unele cărți, poate că nu sunt pentru mine, însă aș putea scrie povestea pe care o doresc atât de mult, chiar eu.

Mă dau jos din pat cu o hotărâre nemaivăzută. Mă așez pe scaunul din fața biroului. Îmi iau un caiet și un pix și încep să spun povești… Povestea dragonilor, a elfilor și a tuturor personajelor uitate pe care le-am întâlnit azi, în tărâmul de sub patul meu. Le dau nume, identități. De asemenea, spun povestea mea. Povestea despre cum am început să îmi scriu lumea mea. Povestea unei fete visătoare, a unei fete care nu se mai simțea singură.