Yolga și Dana

În sud-vestul țării noastre, spre munte, există un orășel mic, plin de oameni veseli. Acum doi ani, s-a mutat la marginea orășelului o familie tânără care, încetul cu încetul, a reușit să își mai cunoască vecinii. La dreapta casei lor, stătea Baba Yolga, o bătrână cu unghii foarte lungi, de zici că ajungeau până la parchet. Ea mereu se certa cu Baba Dana, vecina familiei, de la stânga. Dana avea mâini grase și picioare mari. Pot să îți povestesc despre o ceartă de-a lor.

Odată, a venit un oaspete, dar nu unul obișnuit. Un oaspete foarte bogat. Am uitat să menționez că Yolga și Dana se certau de la bani mereu. Acest oaspete a venit să o viziteze pe Baba Mima, cea care a locuit în mijlocul lor, în casa unde stă acum noua familie. Yolga și Dana tot o rugau pe Mima, să ducă oaspetele și la ele. Poate se ivea o posibilitate de a câștiga ceva. Poate oaspetele ar fi fost încântat de sarmalele Yolgăi sau de supa Danei și le-ar fi oferit un cadou drept mulțumire.

— Haide Mima, că îți dă Yolga tot ceea ce vrei, chiar și sarmalele mele ce le iubești!

— Ea clar nu îți iubește sarmalele. Ea de fapt iubește supa mea de roșii!

— Nu te mai minți, Dana. Ai putea să pui un coș de gunoi sau supa ta și nimeni nu o să știe diferența!

— Yolga, tu nu vorbi despre supa mea. Toată lumea știe că supa mea nu poate fi comparată cu sarmalele tale, care au un gust de șoricei care mănâncă telemea.

— Gata fetelor, nu vin cu oaspetele la niciuna dacă voi vă mai certați, zise Mimi.

Până la urmă oaspetele nu a venit la niciuna din ele deoarece a primit un mesaj și a plecat grăbit. Dar Yolga și Dana pot face o echipă din când în când. O dată, s-au certat cu alte babe din oraș. Dintr-o plimbare liniștită la biserică s-a ajuns la o ceartă mare cu șapte babe:

— Vai, vai, Dana tu vezi ce urâte sunt babele alea?

— Pardon? Ai zis că suntem urâte? Voi sunteți niște ipocrite. Uitați-vă și voi în oglindă!

— Tu vezi ce zice asta, Yolga? Noi am lucrat două ore pentru nepoții noștri la bucătărie. Voi poate că abia v-ați trezit!

— Cum să zici așa ceva! Noi am lucrat la un tort mare, la patiseria Mariana.

A da, am uitat să menționez. Mariana, una dintre babele cu care se certaseră Yolga și Dana, avea o patiserie foarte cunoscută pentru prăjiturelele sale.

— De parcă… Am auzit că voi ați scăpat acel tort pe jos. Noi am putea face un tort mult mai bun!

— Atunci hai să ne vedem, fix după biserică, la patiseria Mariana.

După ce au mers la biserică, a început întrecerea cine face cel mai bun tort. Yolga și Dana, împreună cu Mimi, lucrau la un tort de vanilie. Mimi făcea decorațiunile, Yolga lucra la gust, iar Dana lucra la forma tortului. Cealaltă echipă făcu un tort de ciocolată. Mariana, era cea care alegea câștigătorul. Toată lumea și-a terminat tortul. Fiecare echipă a mers la Mariana. După ce a observat ca pisica pe fiecare, a ales.

— Cred că voi merge cu echipa lui Yolga și Dana. Tortul lor are mai multe arome. Dar tortul vostru are prea multe arome.

— Ce?! Cum poți… să alegi tortul lor!

— Tortul lor e mai bun! Și nu mai striga atât de tare. Avem o regulă să păstrăm liniștea în patiserie deoarece aici mulți vin să citească.

— Dar erai în aceeași echipă cu noi.

— Tortul vostru este oribil! Nu înțeleg ce arome are. Este ca și când ai luat toate aromele și le-ai amestecat într-un tort. Are un gust ciudat. Și uite, deja a picat o parte din el!

Babele își întorc capetele să vadă o parte din tort pe jos.

— Îmi cer scuze, dar vă pun să măturați.

Dana și Yolga au râs de celelalte babe pe drumul spre casă cu Mimi. Se pare că chiar și cei care se urăsc unul pe altul pot face o echipă bună la nevoie.